Trebuie să recunosc că nu am planificat această tartă cu vişine. Pentru ziua Oliviei a pregătit mama un tort şi, pentru a nu fi tentată să gust, m-am hotărât să îmi prepar şi mie un desert.
Vişinele erau deja în congelator de vara trecută şi era necesar să le consumăm cât de curând. După cum vezi planetele s-au aliniat. A fost o alegere uşoară. Şi aşa a luat naştere această dulce-acrişoară tartă cu vişine.
Mai întâi am preparat aluatul pentru tartă. A ieşit bine! Apoi m-am rugat să iasă bine şi umplutura, să nu curgă. Se pare că am avut noroc şi făina de tapioca şi-a făcut treaba. Le-am mai pus puțin la cuptor şi împreună şi voilà! Acum împărtăşesc cu voi rețeta. Bine că am fost inspirată şi am notat ingredientele şi cantitățile, nu-i aşa?
Despre ingrediente
Dacă ești la începutul acestui protocol atunci trebuie să știi că, de multe ori este dificil să îlocuiești un ingredient, atunci când nu îl ai, cu un alt ingredient. Rezultatul final poate să difere foarte mult. De aceea, dacă vrei să faci un experiment, cel mai bine este să prepari o cantitate mică sau să îți asumi pierderea ingredientelor, în cazul în care nu iese ceva comestibil. Nu te speria! Îți voi scrie mai jos, în rețetă, care sunt înlocuirile acceptate.
Pentru această tartă cu vișine am folosit o combinație de făinuri acceptate în faza de eliminare a protocolului autoimun: făina de cassava (pe care o poți cumpăra de aici) și făina de tapioca (pe care o poți cumpăra de aici). Cea din urmă se poate înlocui cu făină de arorut. Ambele făinuri, cassava și tapioca provin din rădăina aceleiași plante, numită cassava, doar că sunt obținute prin procedee diferite. Tapioca este de fapt doar amidonul acestei rădăcini.
Eu am preparat tarta cu vișine dar merge la fel de bine cu cireșe, căpșuni, fructe de pădure de orice fel!
Aici găsești o altă rețetă de tartă. Dacă ai mai degrabă aceste ingrediente la îndemână poți prepara aluatul tartei cu dovleac.
Pentru a realiza o tartă vegană / vegetariană înlocuiește untura cu ulei de cocos.
S-ar putea să îți placă și:
- Glucose Goddess – 7 moduri în care ții glicemia sub control
- Lipii din cassava (AIP, Paleo, fără gluten)
- Tartă cu vişine fără gluten (AIP)
- Ketchup de casă cu cireşe (AIP)
- Prăjitură cu mere, cocos și banane (AIP)
Tartă cu vișine fără gluten (AIP)
Ingredients
Pentru crustă
- 200 g făină cassava
- 30 g făină tapioca 2 linguri cu vârf
- 70 g untură sau ulei de cocos
- 40 g pastă de curmale sau curmale (vezi mai jos notițele)
- apă
- sare
Pentru umplutută
- 300 g vișine sau alte fructe
- 80 ml apă
- 3 linguri tapioca dizolvată în apă
- 3 linguri sirop de arțar
- sucul și coaja unei lămâi medii
- vanilie
Instructions
-
Mai întâi se amestecă ingredientele uscate pentru crustă: făina de cassava (o poți cumpăra de aici), făina de tapioca (o poți cumpăra de aici) și un praf de sare pentru un plus de gust.
-
Dacă ai pastă de curmale atunci e simplu. Pur și simplu adaugi peste ingredientele uscate pasta de curmale, untura (sau uleiul de cocos) și le amesteci. Apoi pui apă rece, puțin câte puțin până ajungi la consistența unei plasteline ușor de modelat. Dacă ai curmale, acestea trebuie hidratate în apă caldă pentru aproximativ o ora. Apa se aruncă i curmalele se blenduiesc. Ceilalți pași se respectă întocmai.
-
Când aluatul este gata se formează o bilă. Aceasta se pune între 2 foi de hârtie de copt și se întinde până la grosimea de 3-4 mm. Cu ajutorul hârtiei se pune în tava. În cuptorul preîncălzit se coace doar aluatul pentru aproximativ 10 minute.
-
Vișinele curățate de sâmburi se amestecă cu apa, sucul și coaja de lămâie, siropul de arțar , vanilia și se pun pe foc mic. Când amestecul începe să fiarbă și să scadă puțin, cam după 10 minute, se adaugă făina de tapioca dizolvată în prealabil în puțină apă (1 lingură de apă pentru o lingură de făină). Se mai fierbe 2-3 minute până când începe să aibă consistența unei budinci.
-
Amestecul de vișine se pune peste blatul și se mai pune la cuptor pentru 10 minute. Pentru că am avut mai mult aluat am făcut câteva steluțe de decor care au fost coapte odată cu blatul și adăugate ulterior peste tartă.
Multumesc pentru reteta de tarta cu visine! Defapt, multumesc pentru toate retetele, imi sunt de mare, mare ajutor!
Zi frumoasa!
Buna, unde pot gasi faina recomandata de tine? Multumesc,
Buna,
De obicei online o gasesti cel mai usor, sunt cateva magazine online din care eu comand de obicei: Paradisul Verde, Vegis, Biosimterra. In magazin fizic in Cluj gasesc majoritatea fainurilor AIP la Paradisul Verde.
suna bine reteta, dar am o nelamurire, faina tapioca nu este acelasi lucru cu cassava? vad aici de exemplu in denumire ambele cuvinte https://scufita-rosie.ro/faina/7012-faina-bio-de-cassava-tapioca-manioc1000g-6426309007818?gclid=Cj0KCQjwn4qWBhCvARIsAFNAMiib96ZDD4Jj2pJ4w9DQF5mej4ymblHY8swcJYLddPiLmoAFZXjqoOgaApahEALw_wcB
Multumesc!
nu, tapioca e doar amidonul de la cassava. Sunt diferite.