Ketchup de casă cu cireşe (AIP)

ketchup_cu_cirese

Mi-am dorit de mult timp să încerc o rețetă de ketchup AIP. Fiindcă în protocolul autoimun nu se consumă roşii, e un pic dificil să reproduci atât gustul, cât şi culoarea acestora folosind alte legume. Dar, atunci când au apărut cireşele, mi-a venit ideea să le folosesc. Şi trebuie să o spun, a fost o idee tare bună!

Mergi direct la rețetă

Cireşele îi dau acestui ketchup o culoare minunată şi exact atâta dulceață cât trebuie. În rețetele clasice de ketchup, cele cu roşii, se foloseşte zahăr, dar în acest caz nu este nevoie de îndulcitor.

ketchup cirese

Culoarea poate să difere în funcție de soiul de cireşe pe care le foloseşti. La prima încercare am folosit unele aproape negre şi sosul rezultat avea o culoare cărămizie. De data aceasta, am utilizat o combinație de cireşe negre şi cireşe roşii. Eu zic că are o culoare de toată frumusețea!

Dacă nu este sezonul cireșelor, atunci bineînțeles poți folosi cireșe congelate. Celelalte ingrediente sunt ușor de procurat în orice anotimp, din piață sau din supermarket. Eu am preferat să fac acum o cantitate mai mare de ketchup de cireșe și să îl congelez în forme de gheață. Astfel, pot scoate doar 2-3 cubulețe la dezghețat atunci când am nevoie de puțin, pentru o porție de mâncare.

În ce combinație poți folosi acest sos de cireșe? Pot să îți dau eu câteva idei!



pulled pork

Sau poate faci niște chicken nuggets, păstârnac prăjit în cuptor sau un burger de vită? Ketchup-ul de cireșe merge perfect.

Dacă ai nevoie de mai multe idei și de inspirație pentru meniul tău zilnic te aștept pe pagina mea de Facebook Mâncarea, bat-o vina!


Ketchup de cireșe (AIP)
5 from 1 vote
Print

Ketchup de cireșe

Nu poți consuma roșii? Nu e bai! Poți prepara un ketchup delicios din … cireșe!

Course Sosuri
Keyword cirese, ketchup
Prep Time 15 minutes
Cook Time 40 minutes

Ingredients

  • 300 g cireșe
  • 100 g morcovi
  • 100 g ceapă
  • 3 căței usturoi
  • 2 linguri ulei de măsline 45 ml
  • 2 lingurițe oțet balsamic 10 ml
  • 2 lingurițe suc de lămâie 10 ml
  • 120 ml apă
  • 1/2 linguriță sare
  • 1/2 linguriță oregano și busuioc opțional

Instructions

  1. Se taie ceapa, se curață şi zdrobeşte usturoiul, se curață morcovul şi se taie bucațele mici sau se dă pe răzătoare.

  2. Într-o crăticioară se pune uleiul de măsline cu ceapa tāiată fin şi cățeii de usturoi. Se lasă la foc mic de tot sā se caramelizeze, amestecând ocazional. Etapa aceasta dureaza cam 10 minute.

  3. Cireşele se spala şi se scot sâmburii.

  4. Se adaugă morcovul peste ceapa caramelizată, şi se mai gătesc 2-3 minute, după care se pun şi cireşele.

  5. După încă 2-3 minute se pune oțetul balsamic şi apa şi se lasă la fiert.

  6. Când legumele şi ciresele sunt gătite, se opreşte focul, se adaugă şi sucul de lămâie şi sarea.

  7. După ce se răcesc puțin se pun în blender. Se mixează până se formează o pastă fină de consistenta ketchup-ului clasic cu roşii.

  8. Rezistă la frigider in jur de 5-7 zile. Se poate conserva pe perioadă lungă în două moduri. Se pune în borcane şi se sterilizează (dustulește) sau se pune în congelator în forme se gheață. După ce sunt formate cuburile se pot transfera în caserole sau în pungi cu fermoar tot la congelator.


ketchup de cireșe

Articole recomandate

2 comentarii

  1. Olteanu Daniela

    5 stars
    Eu acum am inceput, e greu, dar se vad nici schimbari in starea mea!

    1. Ma bucur! Prima perioada poate fi putin dificila dar daca deja vedeti rezultate cu siguranta va fi mai usor sa continuati. Multa sanatate!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating