Meniul săptămânii? Iată că se sfârșește și a doua lună de toamnă. Iarna se apropie cu repeziciune. Totuși, azi a fost o vreme nesperat de bună. Așa că ne-am hotarât de dimineață să ieșim în natură, să ne bucurăm de soare și aer curat. La întoarcerea din Apuseni, am oprit într-un sat de munte și am cumparat morcovi. Ca să îi pun în valoare, am hotărât să îi folosesc în două rețete ca ingredient principal: biscuiți cu morcovi și morcovii prăjiți (rețeta aici). Doar că de această dată, morcovii prăjiți îi vom servi cu burgeri de vită, nu cu șnițele.
La supa cremă de praz cu broccoli m-am gândit săptămâna trecută când am fost în piață. Voi folosi ca bază supa de oase de rață pe care am preparat-o săptămâna trecută și pe care am porționat-o și congelat-o. Prazul are un gust deosebit și sunt sigură că va ieși o supă cremă tare bună.
Știu că, din toate felurile de mâncare enumerate mai sus fă trage cu ochiul pizza. Când zici protocolul autoimun AIP nu prea ai curajul să te gândești la așa ceva. Dar cu siguranță se poate, așa că voi testa rețeta săptămâna aceasta. M-am gândit să folosesc făină de cocos pentru blat și să prepar un pesto delicios (rețeta aici) ca topping + niște bacon crocant și niște ceapă caramelizată. Deja îmi lasă gura apă! 🤤
În ultima vreme am preparat destul de des pate de casă. Și pe acesta, cu ficat de vită și ciuperci l-am mai încercat odată. A ieșit bun-bun. Așa că încerc să pun rețeta pe blog să te bucur și tu de ea. Am mai spus-o și o mai spun și acum, organele ar trebui să fie consumate de 5 ori pe săptămână. Acestea au cea mai mare concentrație de nutrienți!
Tu ce ai în meniul săptămânii următoare? Hai pe Facebook pe pagina Mâncarea bat-o vina! sau pe grupul de suport Dieta autoimună ca să discutăm despre ingrediente și rețete!