Supă cremă de conopidă coaptă cu turmeric

supa de conopida coapta

Vrea cineva supă de conopidă? Hmmm…

Probabil conopida nu este leguma ta preferată. A mea cu siguranță nu este. Am avut câteva experimente nereușite cu ea dar mă bucur că nu m-am lăsat și i-am mai dat o șansă. A meritat!

Eu zic că e bine să profităm de conopida proaspătă și să ne bucurăm de o supă cremă specială!

Știi care e modul meu de a testa dacă o rețetă e gustoasă? Familia mea. Nu mă mai bazez doar pe gusturile mele. Asta pentru că am ajuns la concluzia că gusturile mele s-au schimbat. Dar familia mea, soțul și fetița, continuă să aibă o dietă normală. Acasă gătesc același lucru pentru toată lumea dar la serviciu și la grădiniță mănâncă ca de obicei. Dacă ei apreciază o rețetă pe care o prepar știu că e de postat pe blog. Și să nu credeți că sunt niște mâncăcioși și le place orice! Nici vorbă! Așa că poți încerca rețeta cu încredere! E testată 😬

 

supă de conopidă coaptă

 

Când alegi conopida trebuie să ai grijă să nu aibă pete, florile să fie tari și frunzele verzi și proaspete. Până când o gătești e bine să o depozitezi în frigider. Conopida e înrudită cu brocoli și cu varza și aduce nutrienți importanți. Este foarte bogată în fibre, omega 3, vitamina C, calciu, vitamina K, acid folic și vitamina B6. Are un conținut scăzut de carbohidrați și calorii, deci e perfectă și dacă vrei să scazi în greutate.

Pentru această rețetă am folosit o conopidă mare, de aproape un kilogram, cumpărată din piață. Am combinat-o cu morcovi, usturoi și turmeric pentru un plus de aromă.  În loc de apă am pus supă de oase (rețeta e aici ) dar poți folosi și supă de legume pentru a o face vegană. Am servit-o cu crackers din făină de alune tigrate (rețeta nu îmi aparține) și bucățele crocante de bacon curat, fără aditivi. Yummy! Rețeta mai jos 👇

Dacă îți plac supele cremă ți le recomand și pe acestea:

SUPĂ CREMĂ DE MORCOVI COPȚI CU GHIMBIR

SUPĂ CREMOASĂ DE DOVLECEL CU AVOCADO

supă de conopidă coaptă
5 from 1 vote
Print

Supă cremă de conopidă coaptă cu turmeric

Course Soup
Servings 4 porții

Ingredients

  • 1 buc conopidă (aproximativ 900g-1kg)
  • 2 buc morcov
  • 1 buc ceapă
  • 1 litru supă de oase / legume
  • 5-6 căței usturoi
  • 200 ml lapte de cocos gras
  • 1 lingură suc de lămâie
  • 1 lingură ulei de măsline
  • 1 linguriță turmeric
  • sare

Instructions

  1. Se spală legumele, conopida se desface în bucăți, morcovul se taie în 2-3 părți, ceapa se împarte în patru.

  2. Se pun toate într-o tavă pe hârtie de copt și se ung cu ulei de măsline. Tot în tavă se pune și usturoiul cu tot cu coajă.

  3. Se pun în cuptor și se lasă până când morcovii sunt ușor de pătruns cu furculița.

  4. Pe foc, într-o oală se încălzește supa împreună cu laptele de cocos. 

  5. Când lichidul este fierbinte se adaugă cocopida, morcovul, ceapa și usturoiul curățat. De asemenea se adaugă turmericul, sucul de la o jumătate de lămâie și sare după gust.

  6. Se folosește un mixer vertical pentru a transforma totul într-o supă cremă fină sau se poate folosi un blender. 

  7. Se poate servi simplă, cu bucățele de carne gătită, cubulețe de ceapă, verdețuri sau crackers.

supa de conopida coapta

Articole recomandate

2 comentarii

  1. […] perfect? Cu guacamole (rețeta aici) sau cu această supă minunată de conopidă coaptă (rețeta aici). Ești gata să îi […]

  2. 5 stars
    De cateva zile v-am descoperit.
    Am început cu supa crema de conopida, la care am folosit supa de pui cu legume.
    Este delicioasa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recipe Rating